Cand suferi din dragoste.
Cand dintr-un motiv sau altul ne inchidem sufletul el nu inceteaza de a functiona doar ca se umple de durere si noi suntem pe zi ce trece tot mai tristi, tot mai pustiiti. Griji si stress cotidian… ce pretexte minunate pentru a ne ignora pe noi. Da, suntem tot mai tristi, in secolul modern a disparut odata cu aparitia tehnoliogiei spiritul romantic. Tehnologia trebuia sa ne salveze si sa ne cumparam timp si totusi nu a fost asa, timpul e din ce in ce mai putin si incercam sa ne refulam dramele si temerile. E o doza de egoism in asta – in idea: eu nu vreau sa sufar si ma prefac ca e OK.
Omul, “ascuns” in singuratate, mediteaza mult, dar aceasta manifestare imbraca forma unei suferinte personale, isi traieste indelung amintirile, reale sau modificate, amplificate negativ de imaginatia sau de memoria selectiva si subiectiva (in sensul negativ), dandu-le, de regula, o nota grava si deprimanta: exagerarea esecurilor si a greselilor proprii ii creaza un sentiment de insatisfactie pentru trecut care genereaza descurajare si teama pentru viitor.
Se spune ca analiza lucida a unei emotii puternice sau a unui sentiment depresiv, duce la scaderea tensiunii afective negative. Totusi, analiza nu anuleaza sentimentele pesimiste, poate pentru ca nu poate fi, in nici intr-un caz, vorba de analiza lucida despre care se spune ca este necesara ci de una marcata de spiritul critic, sau mai mult autocritic al persoanei depresive. In plus, introspectia profunda si repetata creaza un cerc vicios in care cauzele se transforma in efecte si efectele in cauze.
De exemplu, o persoana care sufera un esec sentimental poate deveni, pentru o perioada, depresiva. Analizand, disecand in mod excesiv si autocritic slabiciunea sa, depresia, persoana poate sa se indeparteze de realitate intr-o lume a constructiilor subiectiviste (si cum depresia se manifesta prin autoacuzare, fiind o cauza a unui complex de inferioritate) sa se autoconvinga de imposibilitatea unor contacte afective sanatoase cu cei din jur chiar din cauza faptului ca se considera o persoana bolnava, depresiva. Efectul (depresia) se poate asadar transforma in cauza si poate determina alte efecte, opuse celor asteptate.
Recunosc ca am avut momente cand tot ce doream era sa fiu lasat un pic in pace, momente cand doream sa fiu singur. Trebuie sa fiu undeva ascuns de restul lumii ca sa pot sa ma gandesc. Lumea nu trebuie sa stie pentru ca nu este important pentru nimeni altcineva. Uneori linistea parca vibreaza, parca e palpabila. Noaptea cand e bezna de-ntuneric pana si linistea e mai profunda. Ma tem de ea. Stau, stau si ma intreb… De ce te temi? De cine? Ce ai face daca nu ti-ar fi teama? Cum ar fi o lume fara constrangeri – un haos incredibil, nesfarsit? O existenta fara pasiune? Un hau al disperarii, un haos mai adanc si mai imperturbabil.
