Mireasma de mere coapte.
Afara incepuse sa ninga, iar ea privea pe fereastra asteptand. In sufletul ei, de cateva ierni, cadeau fulgi frumosi si linistiti. Zambi. De dimineata se invartea prin casa fara veun motiv anume, asemeni unei scolarite. Totul era aproape perfect, dar ea vroia mai mult de atat, desi stia ca, perfectiunea se intampla doar in clipa in care el intra in casa umpland totul in jur de caldura si zambet senin. Se apropie de bucatarie cand de afara, auzi motorul unei masini. Apoi, auzi trantindu-se portiera. Trase aer in piept, se imbujora si numara pana la douazeci si unu. Alerga la usa asa cum nu a alergat niciodata. Deschise, iar lumea ei se contura atat de frumos. Se arunca in bratele lui si ramase o vreme ascunsa acolo.
Intra. Mereu gasise acolo tot ce avea nevoie sufletul lui pentru a fi linistit. Atinse in treacat un ornament ca si cand ar fi vrut sa ia cu el o amintire vie.
Il ajuta sa isi aseze hainele pe cuier si ii culese din privire toate stralucirile in care se oglindea ea … apoi, i le dadu inapoi inmiite, lasandu-l sa-i iubeasca fruntea si buzele, iar ea le iubi pe ale lui.
Intrara in sufragerie, unde cafeaua ii astepta ca de obicei, aburinda. Il intreba daca i-au trecut toate cand a trecut pragul, deoarece, daca nu au trecut, vroia sa le asculte…, sa treaca.
In timp ce el sorbea din cafea, ii aduse mancarea si se aseza in fata lui, sa poata sa-l priveasca. Il privea pe sub gene cum manca si pana si acest gest simplu se transforma intr-o mare bucurie pentru ea.
“Bine ca macar ii place si mananca!”, gandi ea, amintindu-si zilele lui grabite in care manca in fuga sau aproape deloc.
Din cuptor, se imprastia in jur o mireasma de mere coapte si scortisoara. Ea se gandi ca pe langa strudelele cu mere i-ar face placere sa guste si din prajitura. Zambi din nou.
“Daca nu o sa-i placa, am si strudel…”
Dar, i-a placut. Oricum si daca nu i-ar fi placut, nu i-ar fi spus. Ii placea sa o vada zambind fericita si bucuroasa de tot si toate. Niciodata nu-l intrebase nimic. Nu il intreba unde merge dupa ce trece pragul. Nu il intreba cu cine se intalneste sau a cui frunte o mai iubeste. Ea…il iubea fara intrebari. Frumos si tacut. Se bucura de toate clipele lor, asteptandu-le pe celelalte… fara tristete, fara pareri de rau, fara regrete. Ofta.
Ea il privi cu buzele stranse. Stia cate griji il macinau si cate intrebari. Incerca de fiecare data sa-i mai stearga din norii de pe frunte, dar stia ca orice ar face ea, ei vor exista mereu acolo…, sub tamplele lui frumoase. Uneori insa…, reusea sa-i alunge.
In camera se auzea o muzica lina si frumoasa. El zambi. Mereu se fastacea spunandu-i ca nu stie sa danseze, dar cu ea facea cei mai frumosi pasi de blues. Zbura. O privea, iar pasii veneau de la sine.
“Cred ca aici, fluturii fac totul…”, gandi el.
Dupa un timp, se oprira si se uitara lung, unul la altul. Ea incremeni o clipa. Intelesese deja, dar nu ii spuse nimic. Inghiti usor, toata teama. Iesi pana afara, apoi se intoarse si privind impreuna filmul lor.., .a nu stiu cata oara, adormi cu capul la el pe genunchi.
Cand se trezi, el nu mai era, dar, mireasma de mere coapte, patura asezata cu grija peste umerii ei, caldura ce i-a ramas peste frunte si fluturii…, toate ii aratau cat de linistit ningea in sufletul ei, in timp ce el…, gonea pe sosea, rupandu-se in mii de bucati.
Ochii i se impaienjenira. Trase masina pe marginea drumului si isi sprijini fruntea de volan. Ramase o vreme asa, apoi, isi ridica privirea spre scaunul din dreapta. Pe scaun era un cosulet plin cu strudele cu mere calde…, iar agatat de el se clatina un bilet. Intinse mana tremurator…si luandu-l citi:
“Despartirile si drumurile fara intoarcere sunt doar atunci cand sufletul nu mai cunoaste drumul spre casa… spre locul unde el, s-a simtit…acasa!”
Cu ochii inlacrimati lua un strudel si privi pe fereastra. Afara ningea cu fulgi mari, iar ea era peste tot…dansa si radea.
Afara incepuse sa ninga, iar ea privea pe fereastra asteptand. Peste parul ei, cazusera fulgi de asemenea, dar ea…, tot astepta. Casa era la fel de aranjata, cafeaua calduta, iar melodia se auzea lin din sufragerie. In timp ce se apropie de fereastra, … , auzi motorul unei masini. Apoi auzi trantindu-se portiera. Trase aer in piept, se imbujora si numara pana la douazeci si unu. El nu ajunse. Ea…tacu infrigurata pentru prima data. In usa se auzi o bataie inceata. Tresari. Deschise, iar lumea ei se contura atat de frumos. Privindu-l, zambi plangand.
- Pot sa intru? Mi s-a golit cosuletul de strudele si m-am gandit ca …, poate… Sper doar sa nu-mi dai tot din alea de data trecuta. Dupa atatia ani cred ca s-au….
Ea se ridica pe varfuri si ii puse mana pe buze. Ii atinse parul grizonat, fata, ochii, buzele si se ghemui din nou in bratele lui.
- Ani? Ti s-a parut iubitule…, au fost doar clipe!
Din cuptor se imprastia in jur o mireasma de mere coapte si scortisoara, iar din sufletele lor se imprastia iubire si liniste.
Aceasta e o povestioara pentru cineva drag mie…o persoana speciala din viata mea pe care am suparat-o de curand si vreau sa ii dedic aceasta povestioara in semn de iertare.
